Universitatea Națională de Arte din București este cea mai importantă instituție academică de artă din România, cu o istorie de peste 150 de ani în sistemul de învățământ terțiar profesional. În prezent, sunt înmatriculați peste 1300 de studenți, iar personalul didactic are peste 200 de membri calificați.
Ca instituție de învățământ superior unică în domeniul artelor vizuale din București, Universitatea Națională de Arte asigură pregătirea adecvată a viitorilor artiști plastici, designeri și teoreticieni ai istoriei artei. Pentru a-și atinge obiectivele, universitatea dispune de un corp didactic de elită, bine conectat, atât la nivel național și internaţional, la viața culturală actuală, cât și la atuurile tehnologice.
Un număr mare de expoziții, unele cu participare internaţională, se desfășoară în cadrul spațiului expozițional al universității, aflat în imediata vecinătate a acesteia. Manifestările organizate în cadrul UNAGALERIA susțin în special proiectele care au un caracter inovator pentru agenda curriculară sau activitățile extracurriculare desfășurate de studenți și de membrii personalului didactic, contribuind astfel la promovarea imaginii universității.
În cadrul instituției funcționează un centru de cercetare, care coordonează cercetarea fundamentală și aplicativă din cadrul universității, în conformitate cu standardele naționale și internaționale, cu accent pe interdisciplinaritate. Subdomeniile de cercetare sunt: studiul tradiției în creația artistică, studiul tehnologiilor tradiționale și moderne și cercetarea aplicativă în domeniul artelor vizuale.
Universitatea Națională de Arte asigură atingerea unui nivel profesional adecvat pentru o viitoare carieră în majoritatea industriilor creative.